Dans

Dansul este un mijloc artistic de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de mișcări ritmice, variate și expresive ale corpului, executate în ritmul muzicii, având caracter religios, de artă sau de divertisment.Istoric

Originile dansului coincid cu începuturile comunităților omenești, având funcții rituale (mistice, războinice), de invocare a forțelor divine, pentru reușita la vânătoare, confruntări tribale etc. La unele popoare, caracterul ritual s-a păstrat, decantat și abstractizat, până în zilele noastre.
În Grecia antică, dansul făcea parte dintre disciplinele fundamentale ale educației, considerat eficient pentru sădirea, menținerea și întărirea sentimentelor de solidaritate socială. În acest scop, se practicau dansuri războinice (pirice), pacifice (emelii), de cules al viilor (epilenice) etc.
În Roma antică, exista dansul ritual saltatio, cu funcții invocatoare, dar acesta a degenerat odată cu decăderea Imperiului Roman.
În Evul Mediu, în ciuda tendinței clerului de a menține funcția religioasă a dansului, influențele laice a devenit din ce în ce mai puternice, accentuându-se în sec. 13, când în practica socială s-au genuri diverse de dans (denumite chorea, charola, carole, danse, estampie, ductia, pastourelle ș.a.), ca o expresie simplă și puternică a dragostei de viață a poporului.
Renașterea a adâncit acest proces. Pașii simpli din dansurile vechi s-au dezvoltat, s-aucombină, gesturile și mișcările s-au individualizat. Au apărut forme noi și s-au creat succesiuni tipice, în care un dans lent, binar, era urmat de altul rapid, ternar. În felul acesta, a luat naștere suita, care consta din în patru părți fixe: allemanda, couranta, sarabanda și giga. În vremea lui Johann Sebastian Bach, suita se executa independent și a jucat un rol important în dezvoltarea muzicii instrumentale. Pe lângă cele patru dansuri de bază, au început să fie incluse și altele – boureé, gavota, musette, polacca, menuetul (foarte important, devenind parte constitutivă a simfoniei), ciacona, passacaglia (variațiuni pe o temă ostinato, cu rol determinant în unele forme muzicale).


Dansatoare de Samba
Spre sfârșitul sec. 18, din Viena s-a răspândit valsul, un dans derivat din Ländler. În aceeași perioadă, au început să se impună și dansuri ale altor popoare, ca mazurca, polca, boleroul, jota, fandango, ceardașul ș.a. care au pătruns în toate mediile sociale, având rol de seamă în constituirea și afirmarea școlilor naționale.
La hotarul dintre sec. 19 și 20, s-au răspândit dansuri de origine americană, precum tango, samba, habanera, charlestonul, foxtrotul etc., care poartă amprenta muzicii de jazz, influențând creația unor compozitori moderni.
Dansul în România

Poporul român are dansuri de o deosebită bogăție și varietate, care se execută individual, sau în grup (perechi, linie, cerc), diferind de la regiune la regiune. Caracteristică este practica folosirii ca suport muzical a unor melodii diverse pentru unul și același dans, ca și executarea pe aceeași melodie a mai multor dansuri.


Căluşarii, dans prezentat la Târgul din Leipzig, 1954
Cele mai răspândite sunt hora, sârba, învârtita, călușul și multe altele, cu tendința de generalizare datorită activităților artistice de amatori și, îndeosebi, a televiziunii.
În creația muzicală românească, dansurile populare au fost utilizate mai întâi în aranjamente, rapsodii instrumentale, apoi au stat la baza unor prelucrări mai complexe, mergând până la invenții melodico-ritmice sugerate de structurile tipice.
Dansul românesc a pătruns nu numai în muzica de balet a lui Mihail Jora, Paul Constantinescu, Zeno Vancea ș.a., ci și în creația corală, camerală și simfonică a lui George Enescu, M. Jora, Mihail Andricu, Marțian Negrea, P. Constantinescu, Theodor Rogalski ș.a.

Tango

Tango este un dans și gen muzical care a apărut în orașele Buenos Aires, Argentina și Montevideo, Uruguay și s-a răspândit ulterior în toată lumea, dezvoltându-se diferite variante.
Orchestre precum au fost cele conduse în trecut de Juan D'Arienzo, Francisco Canaro și Anibal Troilo sunt definitorii pentru sunetul tangoului, așa cum îl cunoaștem astăzi.

Cha-Cha
Cha-Cha este un dans foarte rapid, sacadat, în care musculatura abdomenului și cea a picioarelor (îndeosebi a coapselor) este utilizată intens. Abdomenul lucrează la capacitate maximă, întrucât mișcarea șoldurilor este de unduire, în forma cifrei opt, asemănătoare cu mișcarea din rumba, însă într-un ritm mult mai alert. Despărțirile și revenirile dese care fac parte din coregrafie solicită foarte mult întreg corpul și îmbunătățesc echilibrul fizic.
În timpul acestui dans, se lucrează intens muschii interiori ai coapselor, întrucât mișcarea predominantă în cha-cha este formată din chasse-uri executate stânga-dreapta (lateral, apropiat, lateral), sau față-spate. Piruetele se execută rapid, cu spatele perfect drept, pentru a menține axul vertical în timpul rotației. Efortul depus pentru practicarea cha-cha-ului ajută la obținerea unei musculaturi ferme, deoarece în timpul dansului, articulațiile sunt puternic solicitate, însă cu timpul, mobilitatea acestora crește, ele devin mai puternice și mai elastice.

hmmm f interesant...ms rashmi didi