Genul liric

Genul liric cuprinde operele literare în care sunt exprimate direct (spre deosebire de genul epic) gândurile, ideile și sentimentele autorului prin intermediul eului liric. În genul liric domină viziunea și transfigurarea artistică, autorul apelând la tehnici aludive si asociative, creând un univers de mare forță de sugestie ce se adresează sensibilității cititorului. Este, din acest motiv, genul literar al discursului subiectiv, exprimând sentimentele prin intermediul figurilor de stil și al simbolurilor. De obicei, discursul genului liric este la persoana întâi, dar este folosită și persoana a II-a.
Termenul liric vine de la denumirea instrumentului muzical numit lira. Aceasta era însemnul lui Apollo, zeul luminii, al muzicii si al poeziei la greci. In Grecia Antica s-a folosit pentru scrierea textelor poetice cu criteriu formal, și anume acompaniamentul de liră. De abia în epoca modernă, poezia lirică a ajuns să însemne creație literară ce exprimă sentimente sau atitudini. Treptat, lirismul s-a identificat cu poezia, supusă unor mijloace formale cum sunt versul, stofa, ritmul sau rima.
In literatura contemporană nu se mai poate vorbi de o asociere între genul liric si poezie, existând și opere lirice în proză. Mai mult chiar, în cadrul poeziilor se distinge un amestec al lirismului cu epicul și există o tendință de distrugere a regulilor rigide de versificație.

Specii ale genului liric

Elegia este un poem liric al cărui ton e adesea tandru, trist și melancolic. În secolul al XV-lea, elegia tinde să dobândească un caracter filozofic (exemple Tibul, Ovidiu etc.)
Oda este un poem cântat la vechii greci. La moderni, poem liric de înaltă inspirație, compus din strofe simetrice. Asemenea cântecelor corului, oda avea o compoziție triagică. (exemple Victor Hugo, Puskin)
Pastelul este un termen provenit din limba germana semnificând pictura cu creioane moi. De la pictura în pastel termenul s-a extins în literatură, definind delicatețea unei descrieri lirice. (exemplu Vasile Alecsandri - creatorul acestei specii prin ciclul "Pasteluri")-exista ca specie doar in literatura română
Meditația (filozofică) este o specie a genului liric în versuri în care e descris un fenomen din natură ale cărui concluzii devin valabile și pentru oameni. (exemple Grigore Alexandrescu, "Meditație", Mihai Eminescu)
Satira este o operă în general în versuri, în care autorul ironizează ridicolul contemporanilor sau le conturează viciile. (exemple Grigore Alexandrescu, "Satira. Duhului meu")
Pamfletul este o specie a genului liric în care sunt criticate defectele unei persoane, societății cu intenția îndreptării. Poate fi în proză sau în versuri. (exemple Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu).
Sonetul este o piesă lirică alcătuită din paisprezece versuri cu aceeași măsură dispusă în două catrene cu rimă îmbrățișată. Este o poezie cu formă fixă cea mai frecventată. (exemple Dante, Petrarca, Leonardo da Vinci, Michelangelo etc.)
Rondelul este o poezie cu formă fixă alcatuită din trei catrene și un vers izolat. Versurile unu și doi sunt identice cu versurile șapte și opt. (exemple Alexandru Macedonski prin "Poema rondelurilor")
Gazelul este o poezie cu formă fixă alcatuită din strofe cu două versuri; originară din literaturile orientale, ajunge în Europa la începutul secolului al XIX-lea. (exemple George Coșbuc, Mihai Eminescu, Goethe)
Glosa s-a născut în Spania secolului al XV-lea. Este o specie a genului liric cu formă fixă. Prima strofă este alcătuită din patru, șase, sau opt versuri ce conțin tema de bază. Fiecare vers e comentat într-o strofă specială de aceeași mărime cu prima. Ultima strofă o reproduce pe prima cu ordinea inversată a versurilor. (exemple Mihai Eminescu, „Glossa”)
Romanța are un aspect erotic, sentimental, duios, melancolic . Este dedicat celibrării faptelor istorice vetejești , sau conțin exclamații ori chemări.
Imnul este un cântec de preamărire a divinității, conține cuvinte de importanță națională și are un caracter solemn.

Pastelul este o creatie lirica descriptiva,apartinand literaturi culte, care prin intermediul unui peisaj transmite sentimentele eului liric.Modul de expunere folosit este descriera. Într-un pastel dominante sunt imaginile artistice, realizate prin figuri de stil, organizate într-o descriere tip tablou. Acesta poate avea ca temă un anotimp, un colț de naturǎ, un moment al zilei, un aspect din viața micilor vietuitore etc.
La origine termenul pastel desemna un creion colorat, moale, pentru desen, făcut din pigmenți pulverizați, amestecați cu talc și cu gumă arabică sau orice tablou ori desen executat cu acest fel de creioane.
Preluat de poetul român Vasile Alecsandri, termenul a ajuns să desemneze o poezie cu conținut liric, în care se zugrăvește un tablou din natură. Vasile Alecsandri a fost cel mai mare pastelist român. Exemple: „Sfârșit de toamnă”, „Iarna”, „Mezul iernii”, „Gerul”, „Viscolul”, „Dimineața”, „Noaptea”, „Malul Siretului”.
Pastelurile, bogate în imagini artistice (vizuale, olfactive și auditive) exprimă sentimentele poetului în mod direct, prin intermediul descrierii și al epitetelor, comparațiilor și al personificărilor. Autorul creionează un tablou al naturii având în prim-plan elementele ale naturii pe care la descrie.
Deoarece pastelul este o specie a genului liric, în el mai sunt prezentate și elemente de prozodie, ritm și măsură.
Creatorul pastelului in literatura romana este considerat Vasile Alecsandri. Toate pastelurile sale au fost publicate in revista “Convorbiri Literare”(1868-1869)
Pasteluri au mai scris :Ion Heliade Radulescu , Mihai Eminescu , George Bacovia , George Cosbuc , Ion Pilat , Lucian Blaga etc.

Trasaturile pastelului
Sunt prezentate trasaturi caracteristice ale unui anotimp , colt de natura
Sunt exprimate prin tabloul creat , sentimentele poetului
Se folosesc figuri de stil specifice descrierii : epitetul dublu,triplu , ornant, cromatic , metaforic,personificarea , comparatia , repetitia , aliteratia , enumeratia , asonanta
Modul de expunere este descrierea

Prin imn se înțelege un anumit tip de cântec solemn, de obicei religios, compus anume pentru a admira, prețui, lăuda, adora sau ruga, adresat, de cele mai multe ori, unei zeități, unei figuri importante istorice, mitologice sau religioase, adeseori chiar unei țări, atunci când cântecul este un simbol național (vezi, articolul Imn național). Cuvântul „imn” derivă, în toate limbile moderne, din greaca veche, din cuvântul ὕμνος hymnos, care însemnă „cântec de laudă”, care la rândul său este derivat din rădăcina proto-indo-europeană *sh2em-, „a cânta”, fiind conectat cu cuvântul din hitită išḫamai, „el cântă”, și cuvântul sāman, însemnând „cântec” în limba sanscrită.

Oda (din limba greacă: aeidin înseamnă cântec) este o specie a poeziei lirice, alcătuită din strofe cu aceeași formă și cu aceeași structură metrică, în care se exprimă elogiul, entuziasmul sau admirația față de persoane, de fapte eroice, idealuri etc. În unele realizări, oda este înrudită cu imnul. La început, odele erau cântece ale corului din dramele grecești și erau executate cu acompaniament instrumental (de obiceiu la "liră", de unde și denumirea genului "liric"). Precursori ai odei sunt socotiți "Psalmii" lui David.
În versificație se folosesc strofele alceice (două versuri de unsprezece silabe, urmate de un vers de nouă silabe și unul de zece silabe), respectiv strofele sapphice (trei versuri endecasilabice cu un final adoneic). Această versificație clasică a variat în cursul timpului la diverși poeți.

Elegia este specia genului liric caracterizata prin exprimarea unui sentiment de tristete,de regret de melancolie. Sentimente elegiacice ce se pot identifica la mai multe specii ale liricii culte.Elegia este considerata muza durerii. La inceputul poezia este scrisa in distih exprimind jalea-distihul elegiac. Mai tirziu a inceput sa exprime sentimente complexe.
Particularitati : ¤ Corespunzatoare bocitului popular , in care se exprima un sentiment de tristete,regrete,durere,melancolie. ¤Uniori are un pronuntat caracter meditativ. ¤In mod clasic ,elegia este reprezentata de orice poem compus din versuri elegiacice, disti -huri formate din alterna- rea hexamentului cu pentamentul. ¤Tonul este tandru.
Clasificarea: ~erotice ~filosofice ~religioase ~patriotice
Din limba greaca (cintec de doliu.O specie lirica in care poetul isi exprima sentimentele de tristete , mergind de la melancolie la durere.Tonul este tandru, trist, melancolic. In secolul xx totusi elegia tinde sa dobindeasca un caracter filosofic. trasaturile principale sunt: 1) Exprima un sentiment de tristete 2) Cuprinde deseori elemente filosofice 3) Uneori are un pronuntat caracter meditativ. Reprezentati din literatura universala : I.W. Goethe (Elegia de la Marienbold) A.S. Puskin (Elegia) Petrarca (Consoliera) R.M. Rikle (Elegiile din Duino) A. de Lamartine. reprezentati din literatura Romana: G. Alexandrescu (Adio, La tirgoviste) V. Alecsandri (Steluta) T. Arghezi (Cenusa visarilor) M. Eminescu (Melancolie, O mama),Lucian Blaga(Gorunul).

Satira este o formă literară de critică a slăbiciunilor individuale, sociale sau general omenești, adesea într-un mod acuzator. Caracteristicile stilistice ale satirei sunt ironia, exagerarea caricaturală a unor aspecte particulare și construirea unor relații neobișnuite de aparență absurdă. Conținutul unei satire reflectă condițiile sociale ale momentului istoric și variază cu acestea în forme diverse de exprimare. Etimologic, termenul provine din cuvântul latin satura, inițial cu sensul de "dezordine" sau "harababură", mai târziu desenând forma literară curentă. Sintagma satura lanx desemna un taler conținând un amestec fructe și alte alimente, oferite ca ofrandă zeiței Ceres. Cu semnificația de "amestec", termenul este folosit de Ennius, între secolele al III-lea și al II-lea a.Chr., ca titlu al culegerii sale de poeme variate și în metri diferiți, "Saturae".

Pamfletul este o specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care scriitorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. Pamfletul face parte din Stilul publicistic.

Termenul sonet este derivat din cuvântul provençal "sonet" și din cuvântul italian sonetto, amândouă însemnând cântecel. Începând cu secolul al treisprezecelea a ajuns să semnifice un poem cu formă fixă de paisprezece versuri care respectă o schemă de rimă foarte precisă și o structură logică. Acestea s-au schimbat de-a lungul timpului. Acest articol se concentrează asupra sonetului italian sau petrarchist și asupra celui englezesc sau shakesperean..